Pai ... cine ma cunoeaste stie despre ce e vorba .. despre marea mea obsesie de 3 ani incoace - sa ma mut in Bucuresti ,la camin . Bine, acum nu mai tin neaparat sa ma duc la camin pentru ca am cam vazut ce si cum inseamna viata de camin ( mizerie, prea frig ,prea cald, manele , spatiu ca la sobolani etc ) . Nu zic ca nu voi sta oricum daca am ocazia sa intru .. macar pt o perioada ca sa trec si prin treaba asta . Stiu ca multi cred ca daca voi ajunge in Bucuresti o sa o iau pe carare rau ... nu stiu in ce masura au dreptate . Ideea e ca m-am saturat pana peste cap de tot ceea ce inseamna orasul asta mizerabil . M-am saturat de toti taranii care ma pisuiesc pe strada , de toti nespalatii de pe platou care sunt vai de capu' lor si se cred interesanti daca isi taie venele in grup si fumeaza o tigara in zece , m-am saturat de 2 cluburi pline tot cu tarani , m-am saturat de 3 cafenele si 3 terase aruncate pe " un Centru Vechi " absolut anost . M-am saturat de oameni , de locuri , de mirosul asta de oras mort. Abia astept sa ajung in Bucuresti , orasul vietii mele . Primul si singurul loc in care am fost mereu fericita . Singurul loc in care simt ca inima incepe sa imi bata tare tare cum vad placuta pe care scrie " Bucuresti". Si nu astept , si nu iubesc fara incetare orasul asta minunat pe care toti il detesta decat de 3 ani . Trei ani in care am taiat fiecare zi care ma aducea mai aproape de el pe un calendar plin cu dorinte,care nu credeam ca se vor mai implini ( sa fac 18 ani , sa vina vara , sa termin liceul etc ). Si mai e atat de putin si incep sa ma gandesc cum o sa fie , ce o sa fac , cum o sa ma descurc ? O sa rezist ? sau o voi lua lunga cum spune toata lumea? Totusi ... cum sa nu ma bucur de orasul asta atat de aglomerat , de galagios in care simti ca timpul nu se opreste niciodata in loc ?
Totul a inceput cu primul meu prieten , care sta in Bucuresti si cu care am petrecut doi ani din viata mea. Au fost zile frumoase, dar si chinuitoare pentru ca imi doream cu disperare sa ajung acolo , sa fiu cu el acolo . Diferenta dintre a ma duce eu la el si de a veni el la mine ... era colosala . Ma simteam implinita , fericita, libera pe deplin doar cand eram eu cea care era acolo. Prima data am fost in Bucuresti fara sa stie ai mei , si a doua oara , si a treia , si a patra ... si de mai multe ori . Pana intr-un final mult disputat in care mi-au dat voie se ma duc la prietenul meu , ba chiar sa dorm acolo .Imi aduc aminte cat de mult imi placea sa ma plimb noaptea " pe strazile din Bucuresti".:)) Nimic nu se compara cu treaba asta!! Si de atunci ... ei bine,visez in fiecare zi la momentul in care voi ajunge acolo . Nu mai am rabdare . Uneori simt ca ma sufoc , ca inima , mintea si pulsul sunt mult prea rapide pentru mine .
Logic ca unul dinter lucurile care ma atrag cel mai mult si ma fac sa visez se refera la libertatea pe care o voi avea in sfarsit si dupa care tanjesc de atata timp . Stiu ca nici asta nu suna bine , dar oameni buni, chiar stiu ce pericole ma pasc acolo si cum as putea sa le evit !!!! Am avut de la cine sa invat . Am vauzt ce greseli au facut alii si sigur ma voi feri sa le fac si eu . Sunt constienta de unde plec si unde o sa ajung . Sunt constienta ca odata cu distractia si libertatea vor veni si angajamentele si , o sa vina un moment in care voi incepe sa ma descurc singura , un moment in care voi lasa adolescenta defintiv in urma si va trebui sa dau piept cu realitatea, cu lumea si va trebui sa o tratez cu seriozitate .Sau cel putin asa spune toata lumea. Ceea ce imi doresc e sa am poate doar putin noroc si destula minte si intelepciune sa profit de el . In rest , nu-i panica , serios!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu